CONSILIUL DIRECTOR
Federația Băncilor pentru Alimente din România — FBAR:
Echipa care contribuie la direcția strategică a Federației Băncilor pentru Alimente din România și susține dezvoltarea rețelei la nivel național.
PREȘEDINTE & DIRECTOR EXECUTIV
MEMBRU
VICEPREȘEDINTE
ÎMPREUNĂ, ÎN ÎNTREAGA ȚARĂ
Rețeaua Băncilor pentru Alimente este construită local, prin implicarea echipelor care cunosc cel mai bine nevoile comunităților din care fac parte.
În București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați, acești oameni contribuie la dezvoltarea unei rețele care transformă surplusul alimentar în sprijin pentru comunitate.
„În fiecare zi, construim legături între oameni, organizații și comunități din întreaga țară. Fiecare parteneriat, fiecare proiect și fiecare efort comun ne apropie de aceeași misiune: o lume în care nimeni nu suferă de foame. Acolo unde oamenii lucrează împreună, binele ajunge întotdeauna mai departe.”
Împreună Facem Posibil Acest Impact
Împreună cu organizațiile pe care le sprijinim și alături de partenerii care ne sunt aproape, construim zi de zi o rețea a Binelui. Iar cu fiecare masă sau pachet cu alimente, oferim nu doar hrană, ci și grijă, demnitate, siguranță, viață, un strop de umanitate și speranță.
